52 de microbuze electrice pentru școlile din mediul rural
Consiliul Județean Argeș a predat vineri, 27 iunie 2025, un nou lot de 12 microbuze electrice școlare, achiziționate în cadrul proiectului finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. Beneficiarii sunt 10 primării din județ și două Centre Școlare de Educație Incluzivă.
Localitățile care au primit noile microbuze sunt: Mărăcineni, Bogați, Buzoești, Căldăraru, Dârmănești, Davidești, Sălătrucu, Stâlpeni, Vedea, Vulturești, alături de Centrele Școlare de Educație Incluzivă „Marina” Curtea de Argeș și „Filofteia” Ștefănești.
„Predăm astăzi încă 12 microbuze care vor transporta elevii către școală și de la școală. (…) Am reușit să dotăm 52 de unități școlare din Argeș cu microbuze electrice. A fost o muncă enormă, dar iată că a fost cu succes”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședintele C.J. Argeș.
24 microbuze achiziționate în cadrul proiectului finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu
Poiana Lacului, Băbana, Bascov, Nucșoara, Popești, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Davidești, Mărăcineni, Vedea, Dârmănești, Stâlpeni, Căldăraru, Vulturești, Albota, Hârsești, Boteni, Poienarii de Muscel, Petroșani, Ciomăgești, precum și Centrele Școlare din Curtea de Argeș, Ștefănești și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș.
Primele 28 de microbuze care au fost achiziționate prin PNRR
Au fost distribuite în localitățile: Valea Mare Pravăț, Călinești, Mihăești, Leordeni, Berevoești, Hârtiești, Schitu Golești, Lerești, Drăganu, Cetățeni, Aninoasa, Corbeni, Mălureni, Merișani, Bughea de Sus, Dragoslavele, Stoenești, Țițești, Albeștii de Argeș, Micești, Mușătești, Tigveni, Căteasca, Budeasa, Cocu, Bughea de Jos, Moșoaia și Ungheni.




