Post disponibil la Centrul de zi din Călinești
Primăria comunei Călinești anunță organizarea concursului pentru ocuparea unui post vacant de psiholog principal în cadrul Centrului de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii – structură aflată în subordinea Compartimentului Asistență socială.
Postul face parte din rețeaua de servicii sociale locale, alături de Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Clubul Seniorilor” și Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități.
Condiții specifice pentru candidați
Pentru a participa la concurs, persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență în psihologie;
- atestat de liberă practică a profesiei de psiholog, eliberat de Colegiul Psihologilor din România;
- adeverință de la Colegiul Psihologilor din România care să confirme că nu există suspendare a dreptului de practică;
- document medical psihiatric (adeverință sau certificat) care să ateste aptitudinea pentru exercitarea profesiei, conform prevederilor legale în vigoare.
Calendarul concursului
Concursul va fi organizat la sediul Primăriei Călinești, după următorul program:
- Proba scrisă: 19 noiembrie 2025, ora 10:00
- Interviul: 21 noiembrie 2025, ora 10:00
Data publicării și afișării anunțului: 29 octombrie 2025
Dosarele de înscriere se pot depune la secretarul comisiei de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, adică până la 11 noiembrie 2025, ora 16:00, la sediul Primăriei comunei Călinești.




