Programul de transport – realizat pe baza unui studiu specializat și în dezbatere publică
De la 1 iunie, a intrat în vigoare noul Program județean de transport persoane prin curse regulate. Facem precizarea că Argeșul este unul dintre puținele județe unde a fost încheiată procedura de licitație a noilor programe (pe zona Mioveni – lotul 4 va intra în vigoare începând cu 1 iulie a.c.), așa cum prevede legislația națională.
Întrucât au fost semnalate mai multe aspecte în privința noului program județean de transport persoane, vă informăm că:
Programul de transport a fost întocmit în baza unui studiu de trafic realizat de Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS, care a luat în calcul indicatori specifici privind fluxul de călători. Menționăm că, în perioada în care programul a fost în dezbatere publică, nu au fost transmise sugestii sau propuneri. Subliniem că, potrivit legii, transportul public regulat se referă la un sistem de transport în comun care operează pe trasee fixe și cu orare predefinite.
Măsuri de adaptare și colaborare continuă cu primăriile și operatorii de transport
Având în vedere dinamica anuală a fluxului de elevi și angajați care fac naveta, precum și sesizările primite deja pe anumite rute, programul județean de transport persoane va fi revizuit și adaptat punctual în funcție de necesitățile actuale, respectând procedurile și prevederile legale în vigoare.
Reprezentanții Consiliului Județean sunt în dialog cu reprezentanții primăriilor, operatorii de transport și toți factorii responsabili în gestionarea transportului public județean.
Cei interesați pot transmite propuneri și recomandări la adresa de e-mail: registratură@cjarges.ro sau la secțiunea „Petiții și sesizări” de pe site-ul Consiliului Județean Argeș, la următorul link:
https://www.cjarges.ro/petitii-si-sesizari
Vă asigurăm că transportul județean rămâne o prioritate pentru Consiliul Județean Argeș. Ne dorim un sistem funcțional, predictibil și adaptat, și vom continua să lucrăm pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, în mod legal și responsabil.
Informații despre traseele și orarele stabilite prin Programul Județean de Transport Persoane prin Curse Regulate regăsiți pe site-ul Consiliului Județean Argeș, la secțiunea Transporturi și drumuri județene, sau accesând următoarele linkuri:
https://www.cjarges.ro/programe-judetene
https://www.facebook.com/share/p/16HvLsotp8/?mibextid=wwXIfr
Întrebări frecvente
Sunt prevăzute reduceri de tarif pentru elevi, studenți sau pensionari în acest program?
Da, reducerile sunt reglementate la nivel național, iar operatorii de transport au obligația de a le aplica. Beneficiarii trebuie să prezinte documente justificative (carnet vizat, legitimație, talon de pensie etc.) pentru a obține reducerea.
Există planuri pentru digitalizarea biletelor sau a orarelor?
Consiliul Județean are în vedere integrarea unor soluții digitale, inclusiv afișaje electronice în stații, aplicații mobile pentru consultarea traseelor și posibilitatea de achiziție a biletelor online, însă aceste măsuri sunt în faza de analiză și planificare.
Ce criterii se iau în calcul atunci când se stabilește o rută sau frecvența unei curse?
Principalele criterii sunt: numărul estimat de pasageri, distanța și timpul de parcurs, importanța socio-economică a localităților conectate, dar și infrastructura rutieră disponibilă.