Înscrierile pentru o nouă sesiune de examen pentru obținerea atestatului de detectiv particular sunt în desfășurare!
Data limită pentru înscrieri este 22 mai 2025, iar examenul va avea loc la data de 11 iunie 2025.
Unde și până când se pot depune dosarele
Persoanele interesate de obținerea atestatului de detectiv particular pot depune la sediul I.P.J. Argeș, până la data de 22 mai 2025, ora 16:00, dosarele personale întocmite conform art. 5 și art. 6 din Legea 329/2003 (cu completările aduse prin O.U.G. nr. 41/28.06.2016), în vederea susținerii examenului ce va avea loc în data de 11 iunie 2025, orele 10:00, la sediul acestei instituții.
Structura examenului
Examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular va consta într-o probă scrisă, eliminatorie, precum și în susținerea unui interviu. În funcție de rezultatele obținute, candidații vor fi declarați „admis” sau „respins”.
Conținutul dosarului de candidatură
Dosarul personal al candidatului trebuie să conțină următoarele:
- cerere înscriere;
- curriculum vitae;
- actul de studii, în original și în copie, sau, după caz, adeverința din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea 329/2003;
- actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original și în copie, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea 329/2003, distinct de documentul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea 329/2003, cu excepția absolvenților unei școli postliceale de detectivi;
- certificat medical și certificat de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat (cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii);
- declarație din care să rezulte că îndeplinește condiția prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea 329/2003 (nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice);
- dovada achitării tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor, stabilit în conformitate cu dispozițiile legale (tariful este în valoare de 292 de lei și se achită la sediul I.P.J. Argeș – Serviciul Financiar).
Mențiune importantă
Adeverința din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea 329/2003, va fi solicitată de către comisia de evaluare a dosarelor, dar pentru acest demers este necesar a se menționa de către candidat instituția publică cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice ori securității naționale în care acesta și-a desfășurat activitatea.
Relații suplimentare
Se pot obține de la:
- Comisar șef de poliție Pielmuș Gabriel
- Subcomisar Sofican Adrian
Telefon: 0248/607000, interior 20161
TEMATICA
- Drepturile și libertățile fundamentale – Constituția României;
- Legea penală și limitele ei de aplicare;
- Infracțiunea;
- Infracțiuni contra libertății persoanei;
- Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private;
- Infracțiuni contra înfăptuirii justiției;
- Infracțiuni de corupție;
- Infracțiuni de serviciu;
- Infracțiuni de fals;
- Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege;
- Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;
- Infracțiuni contra securității naționale;
- Metode speciale de supraveghere sau cercetare;
- Percheziția;
- Sesizarea organelor de urmărire penală;
- Contractul;
- Exercitarea profesiei de detectiv particular;
- Organizarea și funcționarea societăților specializate și cabinetelor individuale de detectivi particulari;
- Protecția informațiilor clasificate;
- Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecție a informațiilor clasificate. Accesul la informațiile clasificate;
- Constituirea societăților;
- Prelucrarea datelor cu caracter personal.
BIBLIOGRAFIA
- Constituția României, din 1991, republicată, Titlul II, cap. I, II;
- Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare;
- Partea generală, Titlul I, Titlul II;
- Partea specială, Titlul I, cap. VI, art. 206–208, cap. IX, art. 224–227, Titlul IV, art. 266, 268, 269, 271–273, 275, 277, Titlul V, cap. I, art. 291–292, cap. II, art. 302–304, Titlul VI, cap. III, art. 320–327, Titlul VII, cap. IV, art. 348, cap. VI, art. 360–366, Titlul X, art. 409–410;
- Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală cu modificările și completările ulterioare:
- Partea generală, Titlul IV, cap. IV, VI, art. 156–158;
- Partea specială, Titlul I, cap. II, art. 288–290;
- Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, Cartea V, Titlul II, cap. I;
- Legea 329/2003, republicată, privind exercitarea profesiei de detectiv particular;
- H.G. nr. 1666/2004, privind Norme de aplicare a Legii nr. 329/2003;
- Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate: Cap. I–III, V;
- H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor Naționale privind protecția informațiilor clasificate: Cap. II, Secțiunea 1, 3 și 5;
- Legea 31/1990 privind societățile: Titlul II, cap. I și III;
- Legea 363/2018 privind prelucrarea datelor de către autorități în scop penal și de securitate;
- Legea 190/2018 – aplicarea GDPR.