Autoturism răsturnat pe DN 73, în zona Clucereasa. Intervin pompierii și echipajele medicale.
Un autoturism s-a răsturnat luni, 27 mai, pe Drumul Național 73, în zona Clucereasa. La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. În sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Vom reveni cu detalii despre starea victimelor și circumstanțele producerii accidentului.
Paramedicii SMURD au asistat o persoană de sex masculin. În urma acordării primului ajutor calificat, persoana a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Victima este în vârstă de aproximativ 80 de ani și acuza dureri lombare.